25 oct. Investiții imobiliare în București
Plănuiești o investiție într-un apartament în București în 2021? Iată câteva idei de care să ții cont
O investiție imobiliară este considerată a fi una dintre cele mai sigure posibile. Fie că vei cumpăra o locuință în care vei locui chiar tu sau una pe care o vei da în chirie, având în vedere evoluția sectorului imobiliar, vei ști din start că banii tăi au fost bine cheltuiți. Prețul locuințelor are o evoluție de cele mai multe ori pozitivă.
Este important însă să alegem atent, gândind lucrurile pe termen lung. Nu toate proprietățile imobiliare se vor aprecia, ci acelea alese cu atenție. De la zona în care se află și facilitățile sale la un eventual risc seismic – toate acestea vor contribui la valoarea locuinței noastre și potențiala creștere a acestei valori.
Ce tip de investiție este însă de preferat, pentru a ne asigura că suntem pe plus? Depinde mult de destinația pe care o va avea locuința aleasă – pentru a o locui chiar noi sau pentru închiriat.
Cumperi un apartament pentru a locui sau închiriezi?
Dacă vorbim despre o locuință personală, este important ca aceasta să se potrivească nevoilor familiei noastre. Vom alege, probabil, o locuință mai mare și vom fi atenți la mai multe detalii, în funcție de situația personală.
Dacă vorbim despre o locuință în București, ideal ar fi să alegem o zonă apropiată de metrou. Chiar dacă ne deplasăm în mod curent cu mașina, sunt multe situații în care avem nevoie și de transportul în comun. În plus, dacă ne hotărâm la un moment dat să vindem casa, locuințele apropiate de metrou vor fi mereu căutate.
Atunci când cumperi pentru a închiria, accentul va cădea mai ales pe o serie de aspecte practice, care oferă un randament bun al investiției. Garsonierele și apartamentele de două camere sunt în general mai rentabile și mai ușor de închiriat, dacă vei lua în calcul și acest aspect.
Un apartament renovat, aproape de metrou, cu o serie de facilități esențiale, nu va duce niciodată lipsă de chiriași. În ambele variante însă, o locuință luminoasă, care are în apropiere școli și grădinițe, magazine și mall-uri, parcuri și mijloace de transport în comun, va fi apreciată.
De ce să alegi un apartament într-un bloc nou din București?
Una dintre întrebările pe care ți-o vei pune de la început atunci când cauți o casă, este dacă merită să investești într-un apartament într-un bloc nou în București sau varianta blocului mai vechi este una mai bună.
Multă vreme, principalul avantaj al unui apartament în bloc vechi era poziționarea mai bună a acestui tip de blocuri. Mai aproape de centru și de atracțiile orașului, nu-i așa? În ultimul timp însă, percepția s-a schimbat.
Pe de o parte, dezvoltatorii au reușit să identifice zone bune, accesibile, cu multe facilități, unde oricine și-ar dori să locuiască. Este cazul ansamblului de blocuri noi din sectorul 2, Vivenda Rezidencias, dezvoltat de Hercesa.
Aici ești la câteva minute de mers cu mașina sau metroul de centrul capitalei și te bucuri de toate avantajele vieții urbane într-o zonă liniștită, aproape de parcul IOR – Titan și de zona Arenei Naționale. În plus, stai la doi pași de Park Lake Mall și Mega Mall sau de stația de metrou Costin Georgian.
Un bloc nou vine însă și cu o multitudine de alte avantaje, deloc mici. O compartimentare mai bună, printre acestea. Și – probabil cel mai mare dintre avantaje – blocurile noi au fost construite în conformitate cu noile standarde seismice. Un lucru esențial în București, un oraș în care riscul unui cutremur major este mereu adus în discuție de către specialiști.
Atunci când alegi noua ta locuință, analizează așadar cu atenție opțiunile. E important să te gândești atât la destinația locuinței, cât și la planurile tale de viitor și la potențialul de creștere a valorii casei pe care o alegi.